Păianjenul cu două pete, Tetranychus urticae

Rezultatul

Populațiile de acarieni pot atinge niveluri dăunătoare foarte repede. Infestarea poate reduce productivitatea soiei cu 40 – 60%. Protejarea recoltei împotriva stresului, cum ar fi cel cauzat de pagubele în rezultatul erbicidelor, reduce riscul de infestare cu organisme dăunătoare. În cazul în care controlul chimic este permis, detectarea focarelor în faza incipientă contribuie la implementarea unor măsuri de control eficiente. Monitorizarea ar trebui să înceapă la sfârșitul lunii iunie și să continue pe tot parcursul lunilor iulie și august. Tratamentul timpuriu reduce volumul daunelor, iar tratamentul localizat al focarelor de infecție în apropierea câmpului ar putea fi suficient.

Biologia acarianului păianjen și a păianjenului cu două pete

Femelele de acarieni-păianjeni maturi au 0,5 mm în lungime și au formă de ou. Femelele din generația de vară au o culoare galben—verzuie, iar cele din generația de iarnă sunt mai roșiatice. Masculii sunt mai mici, de culoare galbenă, cu abdomenul ascuțit. Ouăle sunt ovale și au circa 0,14 mm în diametru. Ouăle proaspăt depuse sunt de culoare alb-sticloasă. Ouăle devin gălbui mai târziu. Prima epată imatură (larva) are circa 0,5 mm în lungime, culoare galbenă, și trei perechi de picioare. Următoarele etape nimfale și adulții au patru perechi de picioare.

Păianjenul cu două pete este o specie cosmopolită și se poate hrăni cu o serie de specii de plante gazdă. Adulții au dimensiunea boabelor de sare, culoare galben-verzuie spre maro, cu două pete negre. Trăsăturile morfologice, biologia, pagubele și controlul sunt similare celor Tetranychus atlanticus.

Biologia

Acarienii au între 10 și 14 generații pe an. Femelele care iernează depun ouăle pe plantele sălbatice primăvara. Acarienii migrează de la plantele sălbatice la marginea câmpului către culturi și creează colonii foarte repede. Acestea sunt de obicei acoperite cu o pânză de mătase fină, care le protejează de prădători și de condițiile meteorologice nefavorabile. Coloniile constau din indivizi din toate etapele de creștere.

Acest lucru complică controlul chimic. Populațiile cresc rapid în luna iunie. Acarienii ating cea mai mare abundență în iulie și august. Temperaturile de peste 30°C în timpul zilei sporesc semnificativ riscul pagubelor. Inamicii naturali și bolile acarienilor care contracarează infestările se răspândesc în condiții de vreme umedă și mai răcoroasă.

Atacul acarienilor

Monitorizarea culturilor și detectarea

Lentilele 10x sunt de mare folos în detectarea vizuală. Cel mai simplu mod de a detecta o infestare este prin trecerea frunzei peste o foaie de hârtie albă, unde acarienii devin vizibili ca puncte întunecate, în mișcare. Pânzele de pe suprafața frunzelor indică o infestare. Acarienii migrează în cultura de soia, în special dacă vegetația de la marginile câmpului este cosită sau altfel tulburată. Câmpurile de lucernă învecinate prezintă un risc special, deoarece lucerna este o plantă gazdă preferată de acarieni. Acarienii folosesc vântul și plasele pentru transport, zburând ca un balon („balonare”). Dacă este posibil, vegetația adiacentă câmpului de soia nu trebuie tăiată în perioadele uscate, deoarece acest lucru poate stimula migrația dăunătorilor în cultură.

Acarienii străpung frunzele pentru a suge seva, provocând puncte galbene care se extind și se contopesc în timp. Frunzele infestate devin galbene sau bronz. Unele frunze pot să cadă. Plasele pot fi prezente și sub frunze. Acarienii populează, de obicei, frunze tinere superioare, dar, în unele cazuri de infestare mai gravă, pânza poate acoperi întreaga plantă. Plantele afectate sunt mai mici, transpirația lor crește și fotosinteza este mai puțin eficientă. De asemenea, se maturizează mai devreme, producând mai puține păstăi și randamente mai mici. Simptomele infestării pot fi ușor confundate cu stresul apei, aplicarea necorespunzătoare a erbicidului sau bolile frunzelor. Primele simptome apar la marginile câmpului, iar ulterior întregul câmp poate fi infestat.

Controlul

Acarienii păianjen sunt controlați de diverși dușmani naturali. Aceștia includ, în principal, acarienii prădători (de exemplu, specii de Phytoseidae), distrugătorii de acarieni mai mici / distrugătorii de acarieni păianjen (Stethorus punctillum), dantela verde comună (Chrysoperla carnae), șiretul maroniu (Hemerobiidae) și insectele prădătoare (Orius spp.). Aceste insecte benefice ar trebui sprijinite pentru a evita reproducerea în masă a acarienilor păianjen. În plus, vor fi binevenite toate măsurile de cultivare care reduc stresul secetei. Acestea includ atenția la semănat, prin plantarea unei culturi care să concureze împotriva buruienilor, evitând utilizarea erbicidelor severe care stresează cultura. Ploaia este cel mai bun prieten al agricultorului în cazul acarienilor, deoarece populația de acarieni se distruge, de obicei, atunci când ploaia vine după o perioadă de vreme caldă și uscată. Acarienii sunt atunci atacați de antagonistul fungic Neozygites floridana. Ciuperca are nevoie de 12-24 ore de condiții meteorologice cu temperaturi ale aerului sub 29°C în combinație cu o umiditate 90% pentru a se răspândi în întreaga populație. Acarienii infectați pot fi recunoscuți după structura lor ceroasă și palidă. Ei mor după 1–3 zile.

În Uniunea Europeană nu există acaricide sintetice aprobate pentru combaterea acarienilor din soia. În afara UE, există doar câteva acaricide disponibile pentru controlul chimic pe bază de clorpirifos, dimetoat (ambele organofosfați), bifentrin (un piretroid) sau abamectină (avermectine). Unele din aceste pesticide sunt disponibile pentru utilizare în țările europene din afara UE. Acestea nu sunt deseori capabile să asigure un control eficient al infestării.

Tetranychus urticae, mărirea 200x

Opțiunile de gestionare

• • Controlul cultural și biologic reprezintă piatra de temelie pentru gestionarea acestor dăunători. O bună stabilire a culturilor (data semănatului, densitatea recoltei, etc.) poate reduce daunele cauzate de acest dăunător.
  • Este important de prevenit creșterea buruienile, deoarece multiple specii de buruieni reprezintă gazde pentru acarieni. Aceste plante pot găzdui mai multe generații de acarieni și constituie focarul de emergență al infestărilor.
  • Irigarea produce efecte benefice asupra soiei. Aceasta ajută și la controlul acarienilor.
  • Culturile sunt deosebit de sensibile la infestare în faza de înflorire (R1 și BBCH etapele 60-69). Această perioadă este critică pentru formarea productivității. În cazul în care controlul chimic reprezintă o opțiune, decizia de aplicare a tratamentului trebuie să se bazeze, la momentul respectiv, pe protecția culturii. Deși infestarea în fazele ulterioare de creștere are, ca rezultat, spargerea sporită a păstăilor, efectele negative asupra productivități nu sunt la fel de mari.
  • Observațiile regulate și sistematice pe teren reprezintă o parte importantă a planificării activităților de protecție a culturilor.
  • Pragul economic pentru implementarea unui tratament curativ este atunci când 50% din plantele cu simptome de afectare sunt observate la marginea câmpurilor sau când pe o frunză pot fi observate, în medie, mai mult de 5 exemplare.
  • Pentru controlul chimic, acaricidele înregistrate în acest scop sunt legale în unele țări europene din afara UE. În caz de atacuri severe, pulverizarea poate fi repetată după 7 până la 10 zile. Utilizarea unor cantități de apă mai mari decât cele utilizate în alte scopuri de pulverizare, combinată cu o presiune mai mare a pulverizatorului sporește efectul, deoarece coloniile locuiesc în partea inferioară a frunzelor. Aplicarea tratamentului în zile cu temperaturi fierbinți trebuie evitată.
  • Același acaricid nu trebuie utilizat de două ori pe parcursul aceluiași sezon, deoarece acarienii sunt capabili să dezvolte rezistență în mod rapid.
  • În cazul în care se aplică măsuri de control chimic, se va utiliza cea mai mică cantitate efectivă de pesticid respectiv, folosind echipamente calibrate corespunzător.
  • Urmarea sugestiilor menționate mai sus va ajuta foarte mult la gestionarea populațiilor de acarieni. Alte activități de sprijin includ încurajarea prădătorilor și a insectelor benefice și monitorizarea populațiilor de acarieni.